Efectele benefice ale cusutului
O istorie despre cum scufundarea în arta broderiei ne poate dezlega și elibera de frământările sufletești. Fragment din cartea ”Firele vieții: o istorie a lumii văzută prin ochiul acului”, de Clare Hunter, publicată de revista The Guardian
Am crescut într-o Anglie postbelică, când, salvați de invazia germană – bărbații se întorceau de pe front, copii reveneau acasă din locurile unde au fost evacuați, iar familiile se reuneau – confortul casei devenise esențial. Importanța acestuia a fost marcată de obiceiul de a confecționa lucruri fine pentru casă: șervețele de masă brodate, mileuri croșetate și huse pentru ceai. Noi aveam acasă o mașină de cusut, care stătea într-un colț, un coș de lucru pregătit cu cele necesare pentru cusut, care era lângă fotoliul mamei și o cutie plină cu vârf de nasturi, în care noi, copiii, ne băgam năsucurile pentru a ne distra. Așa arăta lumea mea materială.
Locuiam în Glasgow – un oraș industrial, plin de funingine, fum și ceață, iar peisajul din fața ochilor avuse aceeași culoare până în ziua când mama m-a adus într-un loc încântător din centrul orașului. Aveam șase ani. De acolo mi-a cumpărat bucăți de pânză de in pe care erau imprimate ornamente florale, pachețele de ace cu vârful aurit și foarfece din argint cu mânere în formă de aripi de pasăre, lăsându-mă să aleg conuri de ață de brodat dintr-o paletă de culori care mă impresionase.
Niciodată nu mai văzusem atâtea nuanțe de verde, de roșu sau albastru: de la culoarea zorilor la culoarea cerului nocturn – toate erau adunate grămăjoară. A fost ca o revelație. În drum spre casă, țineam strâns în mână valoroasa mea paletă de culori. Acel curcubeu era doar al meu și era o comoară. Aveam puține lucruri despre care puteam spune că erau ale mele, însă, acele ghemuri colorate însemnau mai mult decât o bogăție – eram copleșită de emoții căci îmi aparțineau doar mie.
Chiar și azi, când trec pe lângă etalajele cu ață pentru brodat, inima îmi tresare. Uneori, visez țesături. În acele vise, îmi plimb mâna printre pânzele demult uitate – crepe de chine, satin duchess, plasă tulle – atingând ușor broderiile cu mărgele, netezind franjurile nesfârșite și mângâind reliefurile de pe dantelă. Mă trezesc întotdeauna cu un sentiment cumplit de dezamăgire deoarece țesăturile din visele mele nu au existat de-adevăratelea și nu cred că le voi putea găsi.
Mama a fost acea care m-a învățat să brodez. Ea mi-a fost călăuză în lumea cusăturilor: punct în urma acului, feston, gura păpușii, tehnica nodurilor – și astfel, am descoperit un alt mod de a scrie: țesăturile mele erau pline de motive și imprimeuri care păreau să descrie o altă lume, mult mai minunată decât lumea mea zbuciumată și aspră.
Am început să cos haine somptuoase, cu mărgele pentru păpușile mele; hainele care mi le coseam erau împodobite cu broderie decorativă. Atunci când brodam, aveam nevoie de o concentrație maximă și liniște. Fiind absorbită de această muncă, îmi găseam refugiu de la gălăgia vieții de familie. Eu am fost cea mai mică dintre patru copii și nu aveam odaia mea. Împărțeam dormitorul cu surorile mele, iar în mașină, noi, copiii, întotdeauna ședeam înghesuiți pe bancheta din spate. Sentimentul singularității era efemer, deoarece pentru părinți, noi întotdeauna eram „voi patru” sau „voi copiii”.
Mi-am găsit liniștea și refugiul în broderiile mele.
Dar, prin brodat, puteam să îmi creez spațiul meu intim, să îmi găsesc un refugiu. Deși pasiunea mea pentru broderie a rămas o plăcere personală, cariera mea în arta comunitară mi-a permis să transform brodatul într-o artă publică. Am reușit, astfel, să lansez proiecte care implicau persoane defavorizate din punct de vedere social, încurajându-le să creeze pancarte în format mare și tapiserii, pentru ca ei să își poată povesti propria lor istorie. Am descoperit o altfel de liniște în brodatul în comunitate: era un efort comun în spatele căruia se afla concentrația colectivă și prietenia.
În cadrul cercetărilor realizate pentru cartea mea, am explorat semnificația socială, emoțională și politică a brodatului și am descoperit că în timpul celui de-al doilea război mondial, femeile care au cusut în lagărele de concentrare plăpumi și fețe de masă pe care și-au inscripționat numele, nu le-au confecționat așa cum obișnuiesc să coase femeile, într-un grup vesel, încurajator, ci, dimpotrivă, fiecare femeie le-a cusut individual, în solitudine, cu o viziune personală, într-un spațiu aglomerat și claustrofobic al unui lagăr în care ele erau înregistrate cu un număr. Prin broderia lor, ele și-au creat timp pentru sine, iar prin semnăturile lăsate, identitatea lor a devenit istorie.
Am citit despre Ruth First, o doamnă care a luptat înverșunat împotriva apartheidului și care a fost deținută un timp îndelungat în izolare. A început a coase pentru ca timpul să nu-i pară o povară. În dosul mânecilor a cusut șapte linii negre pentru a marca zilele, iar apoi descosea unul sau două rânduri ca să își mai facă spațiu sau continua să coase, negrăbită, „zilele” care îi mai rămâneau. Pentru ea, aceasta a fost o rebeliune și o șansă de a supraviețui.
Astăzi, în penitenciarele din Marea Britanie, organizația Fine Cell Work implică sute de bărbați în brodarea diferitor lucruri care pot fi vândute online sau la comandă. Fiind remunerați pentru creațiile lor, acești bărbați brodează în celulele lor, în acea oază mică de liniște pe care și-o pot crea prin acțiunea repetată și ritmică a brodatului, uitând, astfel, de zgomotul și larma vieții de închisoare. Această muncă le reînvie simțurile prin atingerea firelor fine de ață sau a pânzei moi – un antidot tactil la mediul aspru și dur în care se află.
După primul război mondial, doctorii au încercat, cu ajutorul brodatului, să vindece rănile sufletești ale soldaților contuzionați și, surprinzător, aceasta s-a dovedit a fi o metodă eficientă de a le reda fermitatea degetelor și de a le întări mintea. Industria broderiei în rândul soldaților cu dizabilități a fost inițiată pentru a putea oferi veteranilor afectați de război, izolați în casele lor sau în spitalele mobile, șansa de a câștiga banii atât de necesari și de a-și recăpăta încrederea în sine. Terapia ocupațională a apărut ca rezultat al acestei uniuni neașteptate dintre bărbații războiului și arta broderiei. Aceasta rămâne până în prezent o parte integrantă a practicii medicale.
O uniune neașteptată dintre bărbații războiului și arta broderiei.
Există numeroase studii care explorează legătura dintre creativitate și bunăstare și care au dezvăluit beneficiile, mai ales pentru cei care se confruntă cu tulburări mentale, ale imersiunii fascinante în artă – o soluție pentru a scăpa de suferințele interioare.
Brodatul mă ajută să depășesc stările de anxietate și îmi alină suferința. Pancarta pe care am confecționat-o pentru capela de pe lângă Infirmeria Regală Stirling, pentru a comemora cei 16 copii și profesoara lor care au fost împușcați în Dunblane în 1996, a reflectat și durerea pe care am trăit-o după ce am pierdut cele două sarcini. Am avut nevoie de timp și de contemplare pentru a broda o figură angelică îmbrăcată în fustă cu maci roșii, semn al comemorării, care îmbrățișa duios un copilaș – era felul meu de a deplânge pierderea și de a îmi găsi mângâierea.
Când am stat împreună cu sora alături de mama noastră muribundă, am brodat patru nopți și patru zile. Deși intrase deja în comă, cred, totuși, că simțea prezența noastră, mă auzea vorbind despre ceea ce cream și, despre cât de recunoscătoare îi eram că am moștenit de la ea meșteșugul. Încă mai păstrez acea pânză brodată. E o amintire a ultimilor zile petrecute împreună, e o legătură pe care o am cu ea și în ea îmi găsesc alinarea. Aceasta este puterea vindecătoare a broderiei: un fel de a exprima, expulza durerea prin limbajul tactil înscris de un ac și o ață.
Brodatul devine din ce în ce mai recunoscut drept un mijloc eficient de a combate depresia – munca ne absoarbe și ne liniștește spiritele, reducând, astfel, stresul. Senzația de împlinire ne ajută să devenim mai puternici spiritual și poate îmbunătăți sistemul imun, deoarece ne eliberează de multitudinea de lucruri pe care le facem și ne menține concentrați pe un singur lucru.
Astăzi, pe rețelele de socializare, oamenii care au o stare de sănătate mentală fragilă, îşi pot împărtăși interesele și abilitățile lor de coasere fără a se confrunta cu provocările lumii. Blogul @sewcialists reprezintă o platformă pentru cei care au descoperit mecanisme pentru a face față problemelor de sănătate mentală și depresiei prin brodat, fapt care i-a ajutat să relaționeze cu alții prin partajarea istoriilor personale. Și cei care suferă de demență ar putea beneficia: brodând, ei ar putea transpune amintirile lor în cuverturi tactile. Confecționate din țesături și imprimeuri vintage, acestea declanșează procesul de trimitere a mesajelor senzoriale către creier, servind drept un punct de reper în discuțiile cu îngrijitorii și persoanele apropiate.
În epoca rețelelor de socializare, când distanța fizică dintre noi devine tot mai mare, cusutul ne scapă de izolare, fiind o posibilitate de a ne apropia unul de celălalt: mâinile și mintea lucrează armonios pentru a reda trăirile noastre sufletești.
Traducere: Olesea Bodean-Vozian
P.S. Dacă vă doriți să încercați experiența cusutului de plăcere, vă invităm în grupul MăiestrIA pe Facebook, inițiată acum un an pentru cei pasionați de ie. Mai mult decât atât există Clubul MăiestrIA în acțiune unde deja peste 60 de femei au început a coase propria lor ie.
Vă așteptăm cu drag!