Română
Lorina Țurcanu: „Emoțiile sunt cele mai importante amintiri”
Am întâlnit-o prima dată pe Lorina la un târg de bijuterii și m-am îndrăgostit de accesoriile atent lucrate. Bijuteriile ei te captează de fiecare dată, de aceea eram curioasă să aflu care este sursa ei de inspirație și ce provocări are un designer autohton.
Povestește-ne despre istoria bijuteriilor Lorina handmade jewelry. Când ai început să faci asta și mai ales de ce?
Bijuteriile marca Lorina Handmade Jewelry s-au născut prin 2008-2009, în perioada când mă aflam în Germania, fiind angajată a Consulatului General al Republicii Moldova la Frankfurt. (În acea vreme se numeau Lorina RuLeasya’s handmade jewelry) Au apărut din curiozitatea mea față de materialul pe atunci destul de neobișnuit (în viziunea mea), și ce a urmat a fost mai mult o încercare de a fi dusă de val, lăsând ca lucrurile să evolueze de la sine.
Care a fost primul obiect pe care l-ai realizat?
Prima lucrare a fost un pandantiv micuț, dar foarte colorat, un amalgam de nuanțe amestecate într-un tot întreg și asortat cu niște mărgeluțe din lemn și dantelă. Acum, privind poza cu acea „creație” zâmbesc, dar este o amintire a începutului în domeniul acesta și îmi place să recunosc că am evoluat.
Ce presupune designul bijuteriilor tale, care sunt pași pe care îi parcurgi atunci când începi să faci un colier, de exemplu?
Orice artist (deși mă feresc de acest cuvânt) are un ritual al său, bănuiesc eu, în crearea unei sau altei lucrări. Nu există lucrări identice, nici ca formă, și nici ca istorie, de asta nu îmi place să creez replici ale lucrărilor anterioare, pentru că de fiecare dată simt altfel și evident că și rezultatul aparent este diferit. Când creez pentru colecție, mă las dusă de emoții, de inspirație, și adesea în final poate ieși ceva neașteptat și pentru mine, deși din start am o idee după care încerc să mă conduc. Atunci când lucrez la comandă, și clientul îmi lasă foarte puțin spațiu pentru fantezie, mă strădui să îmi imaginez destinatarul lucrării, încerc să mă pun în locul acelei persoane care va purta sau va folosi accesoriul creat de mine, și să îi prevăd emoțiile cumva. De fiecare dată e o provocare, pentru că niciodată nu pot fi sigură de cum va arăta rezultatul final sută la sută. Lucrul manual presupune foarte multe variații și asta îl deosebește de lucrările industriale.
Ce materiale folosești de obicei, de unde le procuri și cât timp durează realizarea unei bijuterii?
Eu lucrez în exclusivitate cu lut polimeric termoprelucrabil, cel mai des de marca Fimo. Acesta prezintă o masă maleabilă, ca plastilina, care după coacere la o anumită temperatură devine ferm și cu o îngrijire calitativă - și foarte durabil. De aproape cinci ani avem și în Republica Moldova această marcă și de asta lutul polimeric a devenit accesibil și publicului larg. Probabil asta este și una din cauzele că în ultima vreme apar tot mai mulți doritori de a-și încerca talentul în acest domeniu. Recomandarea mea este însă să se acorde mai multă atenție calității decât cantității, pentru că este evident că nu poți crea o lucrare într-un sfert de oră.
Unele creații îmi pot lua de la câteva ore la câteva zile chiar.
 |
 |
 |
 |
De ce să alegem o bijuterie contemporană și nu o bijuterie obișnuită, de magazin?
Eu consider că bijuteriile lucrate manual au caracter, și reprezintă nu doar emoțiile creatorului său, dar caracterizează și povestesc destul de multe despre posesorii lor. Cel mai prețios lucru pe care îl putem da cuiva este timpul nostru! O bijuterie lucrată manual reprezintă nu doar orele calculate de „lucru”, dar și întreg procesul de creație: de la conturarea ideii, transpunere în materie, cu câteva zeci de încercări nereușite uneori, coacere, șlefuire, aplicarea lacului, asamblare și până la împachetarea produsului. Și uneori cel mai de preț lucru e să citești emoțiile de pe fața cumpărătorului...
Cum arată cea mai sofisticată bijuterie pe care ai creat-o până acum?
Cred că încă nu am realizat-o. Am lucrat în multe tehnici și continui să experimentez. Unele sunt chiar migăloase și cer concentrare maximă, de exemplu tehnica picturii în lut sau „broderia”, cum îmi place mie să îi spun, dar cred că lucrarea cea mai - cea mai încă urmează.
Dar cea mai dragă sufletului tău?
Oh...Nu cred că aș putea da calificative. Toate lucrările mele îmi sunt dragi, pentru că sunt ale mele, chiar dacă la cele mai vechi privesc acum cu alți ochi, oricum îmi sunt foarte dragi!
Care a fost cea mai mare provocare pe parcursul activității tale ca designer de bijuterii?
Cred că cel mai greu pentru orice artist (iarăși am folosit acest cuvânt) este să învețe să ignore comentariile răutăcioase, să ignore plagierile ideilor și a creațiilor sale și să se înconjoare cu oameni pozitivi, sau care gândesc cel puțin în aceeași direcție. Am fost nevoită să renunț la comunicarea cu unele persoane din mediul creativ sau să am vreo tangență cu ele tocmai din aceste motive, și asta este regretabil, pentru că la noi încă nu există o cultură în acest sens. Mulți calcă peste principii și valori în goana după bani și renume, și asta, evident, este regretabil.
Ce-ți place cel mai tare la ceea ce faci?
Să simt că pot aduce bucurie pe chipurile oamenilor. Emoțiile sunt cele mai importante amintiri, de asta încerc să creez nu doar bijuterii și accesorii, dar și emoții!
Există rutină în meseria ta?
Există! „Frământatul” cum mai numesc eu condiționarea lutului și pregătirea lui înainte de orice lucrare este rutina cea mai enervantă. Adesea lutul polimeric se usucă și agenții plastificatori își pierd din proprietăți, de asta el trebuie condiționat foarte bine și adus la starea inițială, ca să se poată lucra cu el. Asta ia și timp, și forță, dezolant.
Ce fel de bijuterii ai interzice din modă?
Nu știu dacă aș interzice ceva. Moda trece, apoi revine, aducând cu ea vechile tendințe sau creând noi direcții. Eu iubesc atât lucrurile clasice, cât și pe cele moderne și nu pot fi categorică în alegerea mea. Cred că orice părere are dreptul la viață, la fel ca și orice încercare de a crea un nou trend. Publicul este cel care învață din greșeli și alege până la urmă.
Dacă ar fi să te gândești la o poveste a bijuteriilor tale, care să le descrie unitar, cum ai rezuma-o?
Eu aș compara evoluția creațiilor mele cu viața unui om, pentru că a început modest și uneori călcând strâmb, a învățat mai mult din greșelile sale și a ales poate nu cea mai ușoară cale. Acum este trecută de școala teoretică și experimentează mai mult cu practica, cochetează cu tehnici și modele diferite, ca și cum ar întâlni persoane diferite, și studiindu-le, decide cu care să meargă mai departe, dar pe care să le lase în trecut.
Știu despre pasiunea ta pentru veverițe. Cum ai descoperit-o?
Dragostea pentru veverițe a fost prezentă mereu, dar pasiunea de a colecționa jucării, bibelouri, imprimeuri și accesorii cu veverițe a apărut cu vreo 6 ani în urmă, în vremea când lucram la birou și cineva dintre colegi mi-a zis că mă asemăn unei veverițe care mereu e pe grabă și aleargă ca să le reușească pe toate. Cam tot atunci am primit în dar prima jucărie în formă de veveriță, care a pus bazele colecției. Eventual am început să studiez mai multe despre aceste animăluțe și am înțeles că avem mult mai multe tangențe și lucruri în comun, decât mi-aș putea fi imaginat.
Cum de îți plac veverițele și nu alte animale?
Veverițele sunt niște animăluțe foarte vioaie, pozitive, harnice, curajoase și încrezute în forțele proprii.
De când am devenit posesoarea unei veverițe (și ceilalți care au urmat după Rizza, dar ulterior au fost dați spre adopție în alte familii), am învățat că uneori este nevoie să gândesc cu un pas înainte, să am mereu o idee sau două puse deoparte, să nu mă dau bătută la primul eșec, și că orice nu s-ar întâmpla, codița trebuie ținută în sus!
Inițialele mele de până la căsătorie, erau LR. Scrise de mâna mea, adesea se asemănau cu o veveriță, unde L era coada, iar R era boticul, ceea ce am transpus apoi în logotipul brandului meu și de atunci am combinat aceste două pasiuni în una.
Câte animăluțe ai avut până acum?
De când mă țin minte, am avut animale de companie: de la pești de acvariu, hamsteri, papagali, pisici și câini, la animale mai exotice, precum șopârle, iepurași, chinchila, veverițe.
Acum avem doi motani, un cățel și o veveriță. Eu nu îmi pot imagina viața fără ei! Și am un respect aparte pentru iubitorii de animăluțe. După mine, acești oameni au foarte multă dragoste în ei și sunt gata să o împartă și cu aceste suflete.
Ce înseamnă pentru tine culinăria și care sunt rețetele cu care te mândrești cel mai tare?
Pe vremea când învățam eu la școală, în grila de obiecte era și ora de muncă, sau educația tehnologică. Fetele învățau să coase, să împletească, să gătească, iar băieții să meșterească diverse obiecte din lemn. Ei bine, eu nu am avut acest obiect, pentru că eram în clasa cu profil muzical, și acesta, ca și alte ore, precum desenul liniar, erau înlocuite de canto coral, solfegiu, istoria muzicii și pian. Am început să gătesc abia prin clasa a cincea, și ceea ce îmi reușea cel mai bine atunci erau omletele J dar eram prezentă la bucătărie ori de câte ori mămica prepara ceva, și mai ales în ajun de marile sărbători precum Crăciunul, Revelionul, Paștele, când o ajutam. Cred că a fost ceva involuntar, și s-a transmis fără să realizez când și mai ales cum. Se mai întâmplă totuși uneori ca la prepararea rețetelor din copilărie să o sun pe mama și să o întreb anumite detalii.
Eu nu prea iubesc rețetele sofisticate din sute sau zeci de ingrediente. Îmi plac bucatele simple, dar făcute cu drag, și mai ales savurate cu oameni dragi!
 |
 |
 |
 |
Ce alte activități ai în timpul liber și cu ce te mai ocupi, atunci când nu realizezi concepte de bijuterii?
În puținul timp liber pe care îl am, îngrijesc colecția mea de orhidei. La moment am peste 60 de plante. Este de-a dreptul fascinant să urmărești evoluția unei plante: cum din stadiul de pui ea devine matură, face flori, intră în perioada de repaos, apoi în perioada de vegetație și după toate astea reia procesul de la capăt. E absolut uimitor cum aceste plante se pot adapta la orice condiții și în același timp încearcă din răsputeri să supraviețuiască oricăror factori externi de stres. Încerc să mă împart cu sfaturi și experiența mea în grupurile specializate de pe rețelele de socializare și mă simt împlinită când știu că am ajutat la reanimarea sau salvarea unei orhidee.
În ultima vreme am descoperit și gustul călătoriilor și încerc să îmi organizez un fel de mini vacanțe din când în când, ca să mai iau un gât de inspirație și să-mi lărgesc orizonturile. Unul din puținele lucruri în care se merită să investim bani, sunt călătoriile, pentru că amintirile și emoțiile generate de acestea sunt irepetabile!
Interviu de Victoria Mudreac
